Circul sovietic nu a fost doar o formă de divertisment, ci un fenomen cultural profund – unul care a depășit diviziunile sociale și economice, unind comunități printr-un spectacol comun. Prin proiectul КИО / KIO, Andreea Ilie examinează semnificația arhitecturală, artistică și socio-politică a clădirilor de circ sovietice, investigând rolul acestora ca instrumente ale identității colective și coeziunii ideologice. În peisajul cultural sovietic, circul a funcționat ca un spațiu public esențial, încurajând incluziunea și implicarea comunitară. Spectacolele erau meticulos concepute pentru a atrage publicuri diverse, consolidând în același timp narațiunile statului și cultivând un sentiment de mândrie colectivă. Printr-o abordare interdisciplinară, care include sculptura și fotografia,  КИО / KIO  recontextualizează aceste structuri, reflectând asupra moștenirii lor durabile ca spații ale expresiei artistice și unificării sociale. Instalația este o explorare a puterii spațiilor comune, reconsiderând circul nu doar ca pe o relicvă a trecutului, ci ca pe un simbol rezonant al experienței colective și al memoriei culturale. Andreea Ilie (n. 2001) este o artistă vizuală, care studiază în prezent Fotografia și Videografia la Universitatea Națională de Arte din București. Practica sa artistică explorează relația dintre arhitectură și psihic, cu un accent deosebit pe arhitectura socialistă. Utilizând fotografia, ceramica și metalul ca principale mijloace de expresie, lucrările sale abordează teme legate de experiența colectivă și comunitate. Imaginile sale evocatoare și intervențiile sculpturale oferă o perspectivă asupra complexității structurilor sociale, susținând spațiile care promovează unitatea. Prin lucrările sale, artista tratează teme precum fragmentarea și izolarea, invitând la o reflecție asupra puterii acțiunii colective și a potențialului transformării sociale.

Cea mai recentă expoziție semnată de Bogdan Gîrbovan și curatoriată de Diana Marincu poate fi văzută până pe 10 iulie la CdRF Galeria/ Popa Tatu 68. Pe 9 și 13 iunie, începând de la ora 6 pm, vor avea loc și două tururi ghidate de artist. Bogdan Gîrbovan (n. 1981) este un artist care caută mereu în fotografiile lui „imaginile care nu există”, adică acele apariții vizuale care ne scapă, pe lângă care trecem fără să le observăm, nu pentru că nu le-am vedea, ci pentru că nu știm să le privim. Adesea nu avem instrumentele pentru a accesa perspectivele uneori incomode, alteori monotone, ce necesită răbdare și timp, uneori iscoditoare până la iritare, alteori pline de ironie și de savoare, prin care artistul ajunge să abordeze subiectele lui. Dacă în seriile de fotografii propuse în trecut, Bogdan Gîrbovan urmărea ierarhiile sociale și relațiile de putere sau diferențele de statut social în cadrul unor comunități, de data asta vedem o căutare plasată în siajul tot mai clar conturat al drumurilor marginale și al zonelor uitate spre care se îndreptase în proiectul Două luni nicăieri. Acolo s-a manifestat deplin acel impuls al autoizolării de zgomotul vizual al unei mari metropole, pentru a reseta limbajul artistic al fotografiei, decuplându-l de suprasaturarea estetică de zi cu zi. Timpul a încetinit, ochiul s-a limpezit și liniile identitare s-au clarificat. În continuitatea acestui demers, putem „citi ” și proiectul actual, poate cel mai îndrăzneț de până acum, Loc / Loc-uire / Loc-uință, o serie de fotografii noi, dintre care vedem aici o selecție exemplară, precum o sinteză a acestor trei concepte esențiale. Fotografiile sunt rezultatul unei acțiuni aproape performative din partea artistului, care a vrut să observe cu ochii lui și cu ochii lentilei foto ce vede „cel mai bun prieten al omului ” din cușca sa. Care este imaginea privită prin deschizătura acestui adăpost și ce înseamnă substituția corpului câinelui cu cel al artistului? Cele trei fotografii supradimensionează adăpostul inițial, unde artistul s-a inserat cu greu, parcă redându-i monumentalitatea pe care o merită. Fiecare dintre decupajele „ferestrei ” câinelui simbolizează câte o etapă a dezvoltării arhitecturale umane, de la cercul ca simbol al rozetei solare, al unei dezvoltări spirituale necesare, la arcul ca sprijin al muchiilor unei bolte în cruce, până la simbolul „căsuței ”, astfel desenată de orice copil căruia i se cere o reprezentare vizuală a „casei ”. Perspectiva, orizontul, așteptarea, toate sunt noțiuni pe care le putem potența sau anihila cu ajutorul imaginii. Depinde doar de noi. „Trebuie să te gândești la o imagine care nu există.” Interviu cu Bogdan Gîrbovan, de Diana Marincu, prilejuit de expoziția Loc / Loc-uire / Loc-uință Diana Marincu: Dragă Bogdan, hai să vedem împreună ce faci tu în ultima vreme: tema aceasta, „locuirea”, traversează întreaga ta creație, dar recent a căpătat o nouă valență și o schimbare de perspectivă. De ce te-ai băgat în cușca câinelui, Bogdan? Bogdan Gîrbovan: După cum știi deja, nu m-am băgat doar în cușca câinelui. M-am băgat în cocina porcilor, în cotețul rațelor, m-am dus în cuibarul găinilor, am închiriat o nacelă să mă uit în cuibarul de berze (dar astea deja sunt construite de oameni ca să le ajute să nu se mai rătăcească în spațiu și timp). Apoi, am băgat mâna în cuibul păsărilor să văd dacă reușesc cumva să fac eu o altă gaură prin care să mă uit la ce vede păsăroiul pe malul râului. Toate astea până când am găsit o cușcă de câine care avea o spărtură în spate, o scândură lipsă, și zic „ia să mă uit pe acolo, prin fanta aceea”. Deci a fost ceva născut din întâmplare, o cercetare ca exercițiu al căutării într-o greșeală. Când m-am aplecat să mă uit la ce vede cățelul și am privit fix prin hubloul ăla de vapor, a ieșit prima poză, aia cu oasele. M-a fascinat cum interiorul îți povestește talia câinelui sau puterea lui. Și din căutările astea multiple, prin care am ajuns și în cimitir, unde am fotografiat cuiburi de porumbei care își găsiseră refugiu, s-a născut proiectul. După ce am făcut prima fotografie în cușcă, mi s-a părut foarte tare să mă apropii în felul ăsta de cel mai bun prieten al omului. Și apoi am tot căutat cuști, deși a fost foarte greu. Am reușit să fotografiez 12 cuști în 2 ani. D.M. : Oricum se vede că sunt alese și că fiecare e diferită. Chiar dacă te preocupa locuirea și înainte, acum ai mai adăugat un strat; aici e vorba și despre adăpost, având un pic altă nuanță, dacă ne uităm la adăpostul unde te refugiezi, unde te ascunzi. B.G. : Da, așa e. Ești ascuns, refugiat, într-un loc de încărcat bateriile, ești protejat. Adică mai este și conotația de „cetate”; ești într-un loc safe, e vorba și de apartenență. Și sigur că acolo e locul tău și al nimănui altcuiva, doar câte un fotograf rătăcit apare. (râde) Fiecare ființă își are un loc al lui, fie că e un pește care intră într-o cochilie veche, fie că e un câine care se bagă în cușcă. Am reușit să sintetizez din punctul meu de vedere, zona asta: „loc / locuire / locuință ”. Locul te duce spre partea lui fizică de construcție, locuirea sugerează un adăpost și locuința pare a fi deja estetică, confortabilă. D.M. : Față de alte serii în care te uitai la locuire sau locuință aici nu mai ești observator. Tu ești un actant. Tu interpui o dublă lentilă: ce vede câinele, pe de o parte, și ce vede lentila camerei foto, pe de altă parte. Mie-mi pare că în momentul acela tu practic înlocuiești corpul câinelui, te identifici cu perspectiva lui. B.G. : Da, pentru că eu m-am simțit mereu ca un câine credincios. Mi-am dat seama că, de fapt, toată lumea în jurul meu joacă niște roluri, iar al meu e că sunt fidel până în ultima clipă, chiar ca un câine care nu răbufnește niciodată. D.M. : Mă intrigă identificarea asta a ta cu subiectul pentru că nu mai ești acel observator-fotograf; ești aproape un performer. Îmi imaginez procesul de lucru, în care tu te bagi în cușca câinelui și deja devine un proiect mult mai amplu decât ceea ce vedem strict în fotografie. Este ceva ce tu, cu corpul tău, ai forțat într-un fel, ai activat ceva latent. B.G. : Da, cu acordul proprietarilor, le-am închiriat casa pentru o secundă, adică pur și simplu, pentru o secundă am locuit acolo și m-am bucurat de casa câinelui. N-am criticat-o, pentru că, fiind câine, mi-au plăcut toate. (zâmbește) Dar nu am fotografii de making of pentru că, făcând singur traseul ăsta de căutări, cu bormașini și cu aparatura în spate, m-am concentrat doar pe acea fotografie, nu am putut să mă filmez. A fost foarte dificil să le explic proprietarilor de ce fac asta, că trebuie să scoți spatele cuștii și să-i conving de demersul meu. Îmi amintesc și la proiectul 10/1, tot timpul e așa de intensă trăirea atunci când intri într-o casă nouă, când îți dai pantofii jos și ești umil un pic. Apoi începi să simți mirosurile. Apoi observi lumina, apoi peisajul care se vede pe fereastră sau pe hubloul câinelui și ești atât de copleșit, încât efectiv îți dispare orice altă preocupare și eu atunci mă simt cel mai bine. D.M. : Păi mai bine că nu există making of, ne imaginăm noi tot procesul. Nu e nevoie întotdeauna să vezi totul. Știu că există această sete incredibilă să vezi tot, dar nu totul trebuie tradus în imagini se pare că aici intervine actul artistic. Fiecare proiect al tău are ceva emblematic, iconic. Asta e o calitate unică a imaginii, care s-a pierdut tot mai mult din cauza democratizării ei. Prea puțină lume caută această calitate a imaginii de a deveni simbolică. Și de a deveni oarecum universală. B.G. : Știu, eu încercam să le zic la toți: „Băi, trebuie să te gândești la o imagine care nu există.”. Știu că pare imposibil așa ceva. Când îi explicam unei curatoare un proiect încă nerealizat, ea zice: „Nu cred, nu există imaginea asta! ”. Da, nu există, eu o creez; de azi înainte există. D.M. : Exact asta mi se pare că este într-adevăr o cucerire artei fotografice, nu captarea unor vederi existente, ci captarea imaginilor care nu există. B.G. : Exact da, da, mi-a zis un prieten: „Bogdan, să mor eu, treaba e foarte simplă, ai intrat într-o cușcă, ai făcut o poză, dar mie mi-a apărut o linie nouă pe creier, adică nu m-am gândit în viața mea la așa ceva.” E ca și cum i-ai spune omului: „Vezi că ai un nas, care e aici. Nu-l vezi că e foarte aproape de ochi, dar e aici și e superb și miroase, faci treabă multă cu el ”. Cam așa s-a simțit omul ăsta când a văzut cuștile. Deci, da, îmi doresc imagini care nu există. D.M. : Dar ce ai aflat dincolo de imaginea pe care ai realizat-o, ce ai aflat despre raportul cu spațiul, cu arhitectura, despre mărimea omului în relație cu toate lucrurile astea, despre cum e să gândești și mic, nu doar mare, pentru că și asta ne bântuie pe toți, dimensiunea exacerbată și toți vrem să gândim lucruri mărețe. Cum este să gândești și să te situezi într-un spațiu care te face, de fapt, să devii mic? B.G. : Sentimentul e copleșitor; de fiecare dată când intram în cușcă stăteam cu proprietarul lângă mine, deci omul care a făcut cușca, și era foarte ciudat că râdeau toți care se adunau acolo, vecini, prieteni, în timp ce eu mă concentram să îmi construiesc „micimea” necesară să mă bag acolo. Iar ei râdeau de cât de tâmpiți sunt artiștii de la București. Am întâlnit o cușcă în Ardeal pe care proprietarul a făcut-o mare și încăpătoare; mi-a zis că el respectă foarte mult animalele și, chiar dacă nu e atât de mare câinele, cușca este. Am fost apoi undeva în zona Predeal- Brașov în care proprietarul făcuse o cușcă tip țarc, mare, impunătoare. Sigur că arhitecturile diferă; celor din sud nu le pasă foarte mult, leagă niște ferestre vechi, pe principiul că merge și așa, iar ceilalți își cumpără materiale, folosesc șuruburi. La cele din prima categorie după ce le demontăm le reparăm foarte greu. Și tot ce era mai în nord era mai de calitate, OSB-uri, oamenii se vedea că au cumpărat materiale destul de bune din care au construit cușca. Știi cum m-am simțit înăuntru? Ca în liceu, când făceam speologie. M-am simțit un pic temător pentru că pe moment te inhibă claustrofobia și cel mai pregnant este mirosul; apoi te gândești la ce vezi, adică te bucuri când vezi ceva drăguț și te întristezi dacă vezi un gard. Când intri în cușcă e ca și cum probezi o brățară medievală cu multă grijă să nu o strici. Acum fac printurile în așa fel încât să ai loc, să nu te mai stresezi, să privești relaxat și să știi că poți să fii acolo oricând. D.M. : E o redimensionare, care să te face să respiri mai liber, nu? B.G. : Da, le-am supradimensionat. D.M .: Dar apropo de ceea ce vezi, spuneai că în unele cazuri te bucurai de ce vedeai prin deschizătura de la cușcă, preluând perspectiva câinelui, alteori erai dezamăgit. Spune-mi, cât de mult contează ce vedem în fiecare zi pe geam? B.G. : Clar contează. Nu știu în ce măsură contează pentru câini; câinele e un animal liber, el stă afară toată ziua și se retrage seara. Dar chiar și așa pare grotesc să pui cușca la un perete sau spre un gard, adică mi se pare un pic inuman. Unii au noroc, alții nu. D.M. : Și pentru noi, oamenii, cât de mult contează chestia asta? Se spune că tot ceea ce vedem de când suntem mici îți construiește tot universul vizual. B.G. : Eu cred că e o problemă complexă cognitivă, dar creierul fiind încă insuficient studiat, e interpretabil totul. La noi blocurile și casele sunt construite după drumuri și niciodată nu a avut prioritate ce vede omul pe geam. Acum noi începem să punem problema: dar ce vezi pe geam? Te bucură ce se întâmplă dincolo de geamul tău? Ne simțim norocoși și dacă vedem un peisaj industrial, adică le zici prietenilor, ia uite un view berlin style, ne bucurăm de furnalele rămase ca de niște mamuți pe care-i vezi pe geam la tine și stai la etajul 10 în Dristor (n.a. cartier din București). D.M. : Exteriorul reprezintă lumea. B.G. : Eu i-am întrebat pe proprietarii câinilor de ce au așezat astfel cuștile: „Păi, ce dracu, am pus-o așa că așa am pus-o”. Pe mine mă interesează majoritățile, nu minoritățile care dorm la oraș cu câinele în pat, de-aia am călătorit în zona de orașe mici și sate. D.M. : Să revenim la fotografiile expuse. De ce ai transformat fotografia în obiect pentru expoziție? Niște obiecte supra dimensionate, monumentale, care mai și emană lumină, le-ai făcut lightbox-uri, de ce? B.G. : Pentru că prima impresie, când intri într-un spațiu atât de mic și claustrofobic precum cușca câinelui, e senzația copleșitoare de lumină care vine către tine, din față, enervant aproape pentru că e și foarte greu de fotografiat acest setting. A trebui să fotografiez contre-jour, să mă folosesc de șmecherii tehnice ca să se vadă și interiorul și exteriorul echilibrat, și din cauza asta vreau să vină lumina către privitor, să-l copleșească cum m-am simțit eu acolo în cușca aia mică. Le-am transformat astfel în obiecte mari și luxoase pentru că, dacă tot am fost un câine credincios, merit să mănânc și un os bun. (râde) D.M. : Practic este o transpunere a experienței de lucru. B.G. : Am însumat și cumulat toate energiile și sentimentele pe care le-am avut și am încercat să creez un obiect aproape de starea pe care am avut-o. Le-am făcut luminoase pentru că m-a orbit tot timpul lumina și mi-a fost foarte greu să le fotografiez și a ieșit o imagine atât de plăcută. D.M. : E un contrast fain între estetica poveristă a cuștii și eleganța obiectului. B.G. : Unii mi-au zis că trebuia să le fac din lemne sparte, să semene cu imaginea, dar eu am vrut contrast. Dacă aș poza o bijuterie din aur și aș vrea să o scot în evidență, aș pune-o într-o cutie de lemn vechi și aș face un lightbox sărăcăcios. Dar când văd o cușcă sărăcăcioasă a unui câine, vreau s-o țin ca o icoană, în ramă prețioasă. D.M. : Cușca devine o catedrală. B.G. : Exact, trebuie să te copleșească. D.M. : Ți-am zis că e ca un fel de sinteză a realizărilor arhitecturale umane de-a lungul timpului ce ai făcut, în special cu simbolurile decupajelor căsuței. B.G. : Da, mi-ai deschis mintea cu cerculețul, ovalul și cu căsuța, sunt superbe așa. D.M. : Acolo vezi și această cucerire a spațiului de către omul care întotdeauna și-a dorit să construiască și să inoveze. Dar mergem spre formulele simple, care sunt aici de secole, spre simbolurile locuirii și spre ceva atemporal. Ne întoarcem la formele de bază. B.G. : Da, supraviețuirea este minimală. Să știi că mă uit foarte mult la cultura japoneză și mai citesc pe ici, pe colo și totul se rezumă la niște chestii foarte simple: grădinărit, hrană și aer curat. Eu m-am transformat în funcție de fiecare căsuță a câinelui. D.M. : Cum merge mai departe proiectul? B.G. : Acum o să mă uit mai mult la păsări, dar vreau să iau o pauză un pic de la Loc / Loc-uire / Loc-uință. Mai departe vreau să mă axez pe ceea ce chiar ce nu se vede, pe apele subterane. Acesta e un nou proiect legat de deșertificarea sudului, de lipsa apei. O să merg în iulie, când nu mișcă nimic. Fotografia adoră lucrurile care nu se mișcă. D.M. : Și mie îmi place imaginea care te învață să respiri. Nu te mai hăituiește. B.G. : Mai caut ceva ce am constatat vara trecută: că în iulie umbrele sunt sub obiecte, nu vezi nicio umbră. Mă bag în fântâni căutând umbra de sub pământ, asta o să fac la vară. Bogdan Gîrbovan (n. 1981, Drobeta-Turnu Severin) a absolvit Facultatea de Arte București cu seria de fotografie 10/1, devenită și cea mai cunoscută lucrare a sa, 10 peisaje interioare care surprind particularitățile aceluiași spațiu construit, la etaje diferite – serie care încă are ecouri virale în spațiul online. Fotografia lui explorează imagini care ies din tiparele suprasaturației estetice contemporane, analizează categorii, prin narațiuni personale, și explorează relația în tranziție dintre natură și om. Proiectele lui, printre care se numără Uniforme și Veșminte, RAPI, 5@14 și Două luni nicăieri, au fost expuse București, Lodz, Timișoara, Cracovia, Paris, Madrid, Zurich, Praga, Veneția, Istanbul și Chicago. Fotografiile sale au fost publicate în Punctum, NYArts Magazine, Fotografija, IDEA, Post Photography și National Geographic. Semnează două cărți de artist: RAPI (2017), în colaborare cu Michele Bressan, și Categorii (publicată în colaborare cu Galeria Posibilă în 2019). Diana Marincu este curator și critic de artă, director artistic al Fundației Art Encounters din Timișoara, membru în boardul IKT din 2025. Între 2012-2018 a colaborat cu Fundația Plan B din Cluj și cu Fabrica de Pensule. Între 2015 şi 2017, a co-curatoriat alături de Anca Verona Mihuleț proiectul curatorial în șase părți Punctul alb şi cubul negru, desfășurat la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. În 2017, Diana Marincu a curatoriat împreună cu Ami Barak cea de-a doua ediție a Bienalei Art Encounters, sub numele Viața – Mod de întrebuințare, iar pentru Sezonul România-Franța din 2018-2019, a curatoriat două expoziții în Franța, însoțite de cataloage, la MUCEM, Marsilia și FRAC des Pays de la Loire. În cadrul programului creat pentru Fundația Art Encounters, Diana Marincu urmărește să exploreze legăturile dintre vecinătățile geografice ale scenelor artistice din regiune, să fixeze conexiuni artistice bazate pe cooperare/ coproducție și să sprijine generațiile tinere de artiști. Foto: Sorin Florea Parteneri strategici: Mobius Gallery & Fundația Art Encounters.

Te invităm la un talk deschis despre parcursul complex și profund personal al transformării unei serii de imagini într-un album de fotografie. Vom vorbi despre pașii concreți - de la selecția imaginilor și coerența vizuală, la editare, design, producție și distribuție - dar mai ales despre emoția care însoțește acest proces. Ce înseamnă să faci o carte de fotografie în România? Care sunt greșelile frecvente, alegerile esențiale, și de ce uneori intuiția cântărește mai mult decât o regulă de compoziție? Vom exemplifica cu proiecte reale și vom împărtăși atât bucuriile, cât și provocările acestui drum. O discuție pentru toți cei care visează să-și vadă imaginile între două coperți - sau sunt deja pe acest drum. Întâlnirea e gândită ca un dialog informal între Andrei Bîrsan și Ștefan Neagu dar și împreună cu cei prezenți. Andrei Bîrsan este unul dintre care mai cunoscuți și activi fotografi români. Fotografiază de la 14 ani; imaginile lui transcend vizualul, devenind amintiri, devenind stimuli ai memoriei despre perioada de dinainte de 1989 pană în zilele noastre, despre București, despre familie, tinerețe și despre natura umană. Pe lângă multitudinea de expoziții, fondatorul Asociației Bucureștiul meu drag https://bucurestiulmeudrag.ro/   Andrei a publicat cărți și albume foto precum “Anii ‘80”, “Frumusețea revine pe Lipscani?”, “Trecut-au anii. Bucureștiul de ieri și de azi”, “Iubita mea Mihaela” și “Muntele ‘80”. Educația vizuală a lui Ștefan Neagu a început în copilărie cu un aparat foto Smena, o bibliotecă plină de albume foto și pictură, dar și cu tatăl său pasionat de artele vizuale. Ștefan Neagu: “Nu mi-a plăcut niciodată să spun nimănui ce să vadă în fotografiile mele. Dar mi-a plăcut să ascult ce au văzut alții în ele, de multe ori detalii care mi-au “scăpat”, poate lucruri cărora nu le-am dat suficientă importanță.” Din 2016 a îmbrățișat procesul fotografic analogic, cel mai bun mod de a disciplina actul fotografic, așa cum crede el. A publicat albumele The White Shirt, Transsubstantia, AEQUIVALENS și FORME. Detalii https://www.stefanneagu.com/ Popa Tatu 68, 20 iunie, 18.30 Pentru înscrieri mail la hello@cdrf.ro .

Te invităm să descoperi „Lingua Matrimonia Study No. 17” - expoziția semnată de artista vizuală și fotografa conceptuală Eliza Lupu, ce va avea loc pe 20 martie, la ora 18:00, la Popa Tatu 68. „Lingua Matrimonia Study No. 17” reprezintă o piesă unică într-un proces artistic continuu, în care fiecare lucrare este un fragment dintr-o căutare universală și spirituală. Eliza Lupu explorează corpul uman prin obiectivul camerei, surprinzând puritatea, impuritatea și ciudățenia realității. Arta sa abordează corpul atât ca simbol, cât și ca arhivă a memoriei, dincolo de gândirea conștientă. Temele de bază ale lucrărilor sale includ sexualitatea, intimitatea și iubirea, iar peisajele naturale devin extensii ale corpului, unde fizicul și spiritualul se intersectează. „Fiecare dintre noi este, în acest moment, parte din istorie” este un gând central ce transpare în fiecare fotografie. Vino să explorezi o perspectivă personală și sesnsibilă asupra corpului uman în arta contemporană. Deschidem ușile pe 20 martie, la ora 18:00, strada Popa Tatu 68.

În 2025 ducem programul educațional al CdRF într-o nouă etapă, cu propuneri foarte variate ce vin în completarea Școlii de Fotografie, care a ajuns la a 4a generație. Apropo, stai pe fază căci curând lansăm ediția a 5a a Școlii, un curs certificat destinat începătorilor care își propune să te ghideze prin bazele fotografiei și să te aducă în punctul în care să știi ce vrei să fotografiezi, de ce vrei să fotografiezi acel lucru/ moment/ persoană și de ce.   În aprilie 2025 lansăm 2 ateliere de developare film alb negru și print. Primul este de inițiere în procesul developării iar al doilea este 1-la-1 și te învață procesele de mărire, dodge and burn, print etc. Este un atelier potrivit pentru oricine face fotografie pe film și e interesat/ă să controleze procesul până la print sau pur și simplu dacă ești curios/curioasă de cum se făceau lucrurile înainte de Photoshop. În mai 2025 avem un masterclass cu Bogdan Gârbovan în care vei învăța despre ce poți face cu fotografiile tale – cum le transformi în lucrări artistice, cum le prezinți mai departe galeriștilor, curatorilor, colecționarilor etc. În cadrul cursului Bogdan va face și un tur explicativ al expoziției pe care o va avea în aceeași perioadă la noii. Este un masterclass de care ai nevoie dacă vrei să înțelegi mai bine cum vinzi fotografie de artă. În iunie începem un curs aprofundat în proiectul fotografic cu Andrei Păcuraru. Elevii săi de la Școala de Fotografie știu preocuparea lui pentru proiectul fotografic; pe scurt e cel mai potrivit om să te ghideze și să te ajute să-ți faci lumină în zecile de mii de fotografii pe care le ai și pe care nu știi cum să le ordonezi și să le grupezi. Este un curs potrivit dacă vrei să îți duci fotografia de la nivelul de instantanee și imagini de sine stătătoare la nivelul de concept și proiect fotografic. În septembrie te invităm la cursul aprofundat de fotografie în studio . Va fi intens și plin de insight-uri de la Ionuț Staicu, fotograf de modă în ultimii 30 de ani și de produs în ultimii 5 ani. Este un curs potrivit dacă îți dorești să faci fotografie comercială de studio. Pe lângă acestea vom mai lansa în curând și altele pe tema modă, fotografie conștientă, scriere, circuitul pieței de artă etc. Poate nu ar strică să te abonezi la newsletter sau să ne urmărești pe Insta sau Facebook .

Foto Market revine, sau mai bine spus continuă cu ediția a 6a. Am lansat obișnuitul open call prin care Invităm artiștii și artiste, individual sau colectiv, să își vândă fotografiile în orice format ar fi ele. Important e ca fotografia să fie intenția principală. Apelul e deschis până pe 20 februarie și pentru a te înscrie e nevoie să ne trimiți un e-mail la hello@cdrf.ro . Vrem cât mai multe detalii despre ce vei prezenta: ce imagini, în ce formate, pe ce suport, cu ce prețuri. Plus o prezentare personală, ajută mult mai ales dacă nu ne cunoaștem deja. Evenimentul va avea loc pe 8 și 9 martie, e o ocazie foarte bună să sărbătorim împreună. Vor fi aproximativ 12 participanți pe care îi anunțăm începând cu 24 februarie.

Parte din apelul de inițiative bilaterale –  „Cooperare bilaterală pentru dezvoltarea artei contemporane” Am început colaborarea la un program bilateral româno-norvegoan, de educație și expunere pentru artiștii tineri. Proiectul urmărește dezvoltarea carierei tinerilor artiști și le va oferi o platformă internațională, în vederea creșterii vizibilității lor. Programul include mentorat în curatoriat, o expoziție de artă vizuală care va avea vernisaj atât în București, cât și în Lillestrøm, Norvegia, și un catalog expozițional care va documenta întreaga inițiativă. Doi tineri artiști vor organiza, cu rol de curatori, o expoziție, schimb de experiență, cu lucrările a 2 fotografi tineri – unul din România și unul din Norvegia. Ei vor fi sub îndrumarea unor profesioniști experimentați din domeniul cultural, membri ai echipelor CdRF și Nitja Center. Echipa de proiect va produce o expoziție de artă vizuală contemporană care va fi susținută de ambele organizații partenere. De asemenea, de schimbul de experiență vor avea parte și îndrumătorii ambelor organizații partenere. La finalul lunii noiembrie echipa CdRF a mers în Oslo și Lillestrøm pentru 3 zile foarte intense, în care ne-am întâlnit cu artiști, curatori, am vizitat expoziții (una din ele în curs de instalare), un laborator foto analogic, Academia de Artă și, bineînțeles, centrul Nitja. încă din prima zi, la Nitja Center ni s-a prezentat spațiul, care funcționează ca un centru cultural. Aici funcționează o galerie, o mică bibliotecă, cafenea, o sală pentru arts and crafts, unde se țin ateliere pentru adulți și copii. Am întâlnit o parte din oamenii care lucrează la centru și câțiva artiști, care ne-au vorbit despre experiențele și practicile lor. Am avut ocazia și să cunoaștem, să le vedem portofoliile și să le discutăm proiectele unora dintre fotografii din care vom avea de selectat pentru proiectul nostru. Tot acolo am văzut și expoziția ”All eyes on”, curatoriată de alți tineri, în cadrul aceluiași program. Cu ei am vorbit despre tot procesul prin care au trecut când au creat expoziția, cum a fost lucrul în echipă, schimbul de experiență și cum au ajuns să ia parte la acest proiect.  Am primit și un tur ghidat la FotoGalleriet Oslo, unde ni s-a prezentat expoziția ”La Passione chiar de către artista care în acest caz a avut rol mai degrabă de curator. În ultima zi am vizitat Cyan, care e un studio analog absolut fascinant, cu dark room și foarte multe echipamente de nișă, plus o mini-galerie. Imediat după am avut un tur ghidat al Universității de Arte Khio, care ne-a surprins plăcut pe toți cu resursele, spațiile și metodele sale educaționale.

O nouă ediție de FotoMarket, cea cu numărul 5, e aici. Tot la Popa Tatu 68, pe 7-8 decembrie, de la 10 la 17.   Ne-am bucurat să aducem împreună, la edițiile anterioare, fotografi relevanți și oameni dornici să aibă fotografie în casele lor și să susțină fotografia românească.   De data asta vă veți întâlni cu fotografi precum:  Alina Moise, Andreea Săsăran, Bogdan Gîrbovan, Bogdan Moise, Cezara Tudosă, Claudiu Cobilanschi, David Pelmuș, Diafan Mag, Matei Bumbuț și Paper Traffic. E locul perfect unde să-i cunoști, să afli mai multe despre ei și despre ce și cum fac. Noi știm deja și ne place mult.   Fiecare dintre ei vine cu printuri, cărți sau lucrări-obiect, accesibile, de toate dimensiunile și formele. Numai bune de făcut cadou de Crăciun, ție sau unui prieten.   Vă așteptăm să le priviți, frunzăriți și pipăiți, alături de autorii lor și alți oameni pentru care fotografiile fizice contează.

Weekendul acesta, câțiva fotografi vin la CdRF, pe str. Popa Tatu 68, să scape de echipamentul pe care-l au în plus. Vor fi acolo, sâmbătă și duminică (30 noimebrie - 1 decembrie) între orele 10:00 - 17:00.   Mereu ne trebuie încă un blitz, filtru sau cablu nou. Mereu e loc de-un point-and-shoot pe film pentru vacanțe sau de-un Polaroid pentru petreceri. Organizăm acest târg tocmai ca să-ți ușurăm căutările și să te punem în legătură cu profesioniști care vând aparatură despre care te pot sfătui și pe care o poți testa înainte s-o cumperi.   Sigur găsești aici un aparat cu care o să vrei să pleci acasă. Mai găsești la noi cafea și ceai, oameni cool și cărți multe, la etaj. Ia cu tine aparatul pe care nu-l mai folosești pentru că la ultima ediție s-au făcut și schimburi, deci, cine știe.

Artista caută libertatea absolută în sensul etimologic de absolvere : eliberarea, detașarea, și este mai înclinată să se cerceteze pe sine și amintirile ei. Astfel, dezvoltarea artei ei nu mai are nevoie de redarea explicită a lumii ca mijloc principal de exprimare. Ruuca mută accentul către o imagine poetică ca o reprezentare mai directă a sinelui interior. Se eliberează de povara exprimării subiectivității și astfel munca ei câștigă autonomie și stă pe cont propriu. O artă care nu mai este subordonată sarcinii de a reprezenta realitatea. (Sorin Florea, curator) Am început proiectul anul trecut când m-am mutat la Londra. Acesta cuprinde imagini ale tuturor locurilor în care am fost în acest interval de timp, reflectând căutarea pentru un loc al meu în această lume. Procesul meu artistic se dublează ca propriul meu proces terapeutic, deoarece sunt într-o aventură nu numai să descopăr unde îmi aparțin în ceea ce privește spațialitatea, ci și în ceea ce privește înțelegerea de sine. De-a lungul acestei aventuri mă simt obligată să fotografiez totul pentru a exista, a aparține și, în ultima vreme, să înțeleg mai multe despre mine. Imaginile sunt asociate cu amintiri, uneori sunt vii, alteori sunt neclare. Unde voi vedea texturi, siluete și un joc de lumini și umbre, eu văd figuri de familie, rutine vechi și emoții diverse. (Ruuca, artistă)  The Space Inside is Monitored  18 octombrie, 18.00  IsThisArt? Photography Gallery  Popa Tatu 68

E timpul pentru o nouă întâlnire între prieteni, căci asta este Foto Market, acum la ediția #4.  Invităm artiștii să își vândă fotografiile în orice format ar fi ele. Important e ca fotografia să fie intenția principală. Începem cu un open-call care e deschis până pe 16 august. Ca să participi trebuie să trimiți un mail la hello@cdrf.ro cu cei vei prezenta la eveniment - exemple concrete (vizual și descriere). Vor fi maxim 12 participanți pe care îi anunțăm începând cu 21 august. Pe 7 și 8 septembrie ne vedem în Popa Tatu 68 cu chef ca după vacanță.

Prima vizită regală în Maramureș a fost în 1939, când Regele Mihai I avea 19 ani. A doua vizită a fost in 1997, când regele a primit un nou pașaport românesc și împreună cu Regina Ana au vizitat Maramureșul. Silviu Gheție lucra la un ziar local si a documentat fotografic vizita familiei regale, surprinzând atât atmosfera generală cât și detalii precum faptul că Regele a condus singur mașina care i-a dus în Baia Mare, la Memorialul de la Sighet, pe Valea Izei sau în comuna Rozavlea. În această expoziție am compus din imaginile lui Silviu o poveste a emoției de atunci, a oamenilor care au așteptat sã vadă familia regală și a interacțiunilor dintre Rege și Regină cu oficialii din acele timpuri.  Expoziția face parte din programul „Fragmente mass-media din istoria noastrĂ culturala”, obiectivul nostru find de a păstra vie memoria recentă si de a explora momente importante sociale și culturale prin intermediul imaginilor realizate pentru presă in ultimii 40 de ani. Vă invităm sã vedeți mai multe imagini pe cdrf.ro/arhiva . Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite.