Centrul de Resurse in Fotografie (CdRF) creeaza cadrul pentru dezvoltarea si internationalizarea fotografiei romanesti. De la ateliere, cursuri și masterclassuri pana la servicii personalizate pentru fotografie sau intalniri si evenimente dedicate fotografilor si fotografiei. Detalii Detalii Detalii Detalii Detalii Detalii NEWS Home Is Not a Question - urmează în galerie „Home Is Not a Question” se desfășoară ca o investigație spațială și vizuală asupra apartenenței, modelată prin negocierea pe termen lung dintre Italia și România care definește practica Erikăi Guadagnin. În esență, proiectul poate fi înțeles și ca o navigare personală, o încercare a artistei de a se localiza în interiorul și între aceste contexte, nu prin rezolvarea întrebării apartenenței, ci prin rămânerea în incertitudinea ei. Lucrând cu urme arhivistice, imagini vernacul Fântânile Olteniei. Arhivă și contemporaneitate Asociația Omnia Photo, în parteneriat cu Muzeul Olteniei și Centrul de Resurse în Fotografie, vă invită joi, 02 aprilie 2026, de la ora 19:00, la CdRF - Galeria/Popa Tatu 68, la vernisajul expoziției „Fântânile Olteniei. Arhivă și contemporaneitate”. Expoziția reunește fotografii de arhivă din patrimoniul Muzeului Olteniei și imagini contemporane realizate în cadrul proiectului independent „Fântânile Olteniei”, desfășurat de echipa Omnia Photo începând cu anul 2016. Proiectul Apel deschis pentru o expoziție solo la CdRF, București CDRF invită artiști români care lucrează cu fotografia și practici extinse bazate pe imagine să aplice pentru curatorierea unei expoziții solo. Acest apel deschis urmărește să identifice un artist emergent sau de mijloc de carieră remarcabil, a cărui practică abordează în mod critic, imaginativ și formal condițiile vieții contemporane din România de astăzi. 1 2 3 4 5

"Female gaze on sexuality and femininity" Artiste: Ilina Schileru și Virginia Lupu Curator: Sorin Florea iunie - iulie 2023 Despre expoziție: Ilina Schileru & Virginia Lupu au dezvoltat, pe parcursul rezidențelor artistice CdRF, două perspective artistice subiective și complementare, care ilustrează posibile poziționări în relație cu tema sexualizării, fie ea conștient asumată sau inconștientă. A vorbi artistic despre o temă atât de actuală și controversată în România secolului 21 reprezintă, în concepția noastră, un demers curatorial de o acută necesitate, la care Ilina Schileru și Virginia Lupu au răspuns reflexiv și profund personal. Cele două perspective artistice prezintă două lupe subiective și complementare aplicate percepției și auto-percepției feminine, și, în esență, ilustrează două posibile poziționări în relație cu tema sexualizării (fie ea conștient asumată sau inconștientă). Ele reprezintă direcții ale privirii și chestionează tabloul complex al dinamicilor de putere, violenței și stereotipurilor de gen, traversând (auto) obiectivizarea, influențele (religioase, culturale, sociale sau politice) care duc la interiorizarea și perpetuarea unor atitudini girate de un sistem patriarhal depășit și toxic ori prejudecăți și idei nerealiste despre sex, sexualitate și iubire. Lucrările celor două artiste acționează ca întrebări la care răspunsurile nu sunt niciodată simple sau unice. Sunt o invitație la un dialog critic despre realități dificile, despre multiple reprezentări ale feminității și sexualității, despre mecanismele, regulile și modelele care direcționează și condiționează percepții și atitudini sociale, despre experiențe transformatoare și despre evidenta calitate terapeutică și vindecătoare a sexualității, atunci când ea este înscrisă unui context pozitiv, consensual, bazat pe intimidate fizică și emoțională, pe conexiune și grijă. Despre artiste: Ilina Schileru documentează, de douăzeci de ani, probleme precum egalitatea de gen și drepturile femeilor și ale lucrătoarelor casnice, într-o zonă rurală, nu departe de un fost oraș industrial, din sud-estul României. „În practica mea artistică folosesc diverse medii, de la desen la pictură, fotografie și video la instalații cu neon, abordând subiecte din jurul ierarhiilor sociale printr-un vocabular estetic vizual, uneori integrând și o componentă participativă din partea publicului. Rezidența CDRF a fost o oportunitate pentru a evidenția felul în care sunt percepute femeile și, cel mai important, modul în care se percep ele însele într-un mediu încă profund patriarhal.” Virginia Lupu propune o serie de portrete ale femeilor dintr-o zonă complet diferită - cea a lucrătoarelor sexuale BDSM, care practică activitatea de Stăpâne/ Mistress/ Dominatrix. „Am integrat o modalitate sigură și consensuală de a explora emoții dificile; activitățile BDSM și explorarea fetișurilor permit ambelor părți (atât partea dominantă cât și cea submisivă) să-și recapete relația cu corpul și cu propria sexualitate într-un mod eliberator și responsabil.” În presă: https://curatorial.ro/arta/interviu-ilina-schileru-egalitatea-de-gen-si-drepturile-femeilor-documentate-in-fotografie/ https://propagarta.ro/imagini-video/expozitia-female-gaze-on-sexuality-and-femininity-de-la-centrul-de-resurse-in-fotografie/

Home Is Not a Question - expoziție Meeting Point @ CdRF Artistă: Erika Guadagnin Curatoare: Marina Paulenka „Home Is Not a Question” se desfășoară ca o investigație spațială și vizuală asupra apartenenței, modelată prin negocierea pe termen lung dintre Italia și România care definește practica Erikăi Guadagnin. În esență, proiectul poate fi înțeles și ca o navigare personală, o încercare a artistei de a se localiza în interiorul și între aceste contexte, nu prin rezolvarea întrebării apartenenței, ci prin rămânerea în incertitudinea ei. Lucrând cu urme arhivistice, imagini vernaculare și fragmente din istoriile comunităților, Guadagnin abordează imaginea ca pe un teren instabil. De-a lungul expoziției, materialele de arhivă apar stratificate, întrerupte și parțial obscure, adesea de structuri asemănătoare unor perdele care, în același timp, separă și conectează. Aceste gesturi introduc o metaforă spațială discretă, dar persistentă: două lumi aflate în proximitate, dar niciodată pe deplin reconciliate. Perdeaua devine un prag, o suprafață de proiecție și un punct de separare, sugerând modul în care identitatea este negociată continuu dincolo de granițe vizibile și invizibile. Limbajul său fotografic se extinde dincolo de imaginea în sine. Tipărite pe metal, suspendate pe folii transparente sau integrate în instalații sculpturale, lucrările se transformă în funcție de mișcarea privitorului. Cadrele se suprapun, se dizolvă sau rămân în mod deliberat incomplete, permițând imaginilor să existe într-o stare de permeabilitate. Ceea ce apare nu este o narațiune fixă, ci un câmp de relații în care sensul este contingent, construit prin durată, atenție și poziționare. În același timp, cercetarea artistei asupra comunităților italiene din România dezvăluie o condiție de prezență dispersată, o comunitate care există fără o reprezentare stabilă sau unificată. Acest decalaj dintre realitatea trăită și vizibilitatea ei devine central pentru lucrare. Guadagnin nu încearcă să îl rezolve. În schimb, compune prin fragmentare, lăsând discontinuitățile să rămână active, menținând împreună elemente care rezistă alinierii. Maternitatea introduce un strat suplimentar în această investigație, intensificând întrebarea continuității și a transmiterii. Ce este dus mai departe și de unde? Cum poate fi articulat „acasă” pentru altcineva atunci când nu este pe deplin definit pentru sine? Aceste întrebări rezonează de-a lungul expoziției, ancorând preocupările conceptuale în experiența trăită. Prezentată la CDRF în România, expoziția se desfășoară ca o traiectorie deschisă, mai degrabă decât ca un traseu fix. Nu există un singur punct de vedere. Fiecare pas produce o schimbare, fiecare poziție o altă aliniere a imaginilor și a sensurilor. În această mișcare își găsește lucrarea forma, ca o încercare continuă de a se situa peste praguri, între istorii și într-un spațiu care rămâne, în mod necesar, nerezolvat. — Marina Paulenka Despre artistă: Născută în Italia și activă în România de aproape două decenii, Erika Gaudagnin își dezvoltă practica între două contexte culturale, într-un proces continuu de negociere și reconfigurare. Identitatea este abordată ca o condiție fluidă, modelată de mișcare, memorie și experiență trăită. Cercetarea sa pornește din materiale de arhivă și din narațiuni ale comunităților, cu un interes specific pentru prezența fragmentată a italienilor în România. Aceste materiale sunt rearticulate în instalații, colaje, pictură și cărți de artist, în care imaginea și documentul funcționează ca structuri instabile de sens. Practica investighează relația dintre vizibil și invizibil în imagini, precum și modul în care sensul se transformă prin juxtapunere, generând un câmp deschis de interpretare. În acest context, „acasă” nu este înțeles ca un loc fix, ci ca un proces în continuă devenire, modelat de migrație și maternitate. Despre curatoare: Stabilită la Berlin și originară din Croația, Marina Paulenka are peste 18 ani de experiență în dezvoltarea direcțiilor artistice, curatoriat, educație, leadership, management și dezvoltare culturală, alături de propria sa practică artistică. Activitatea Marinei acoperă artele vizuale contemporane, digitale și performative, cu o specializare în fotografie și new media, fiind definită de rigoare intelectuală, inovație, interdisciplinaritate și un interes constant pentru dialog critic și teme globale actuale. În 2008 a fondat Organ Vita Festival (Zagreb) și l-a manageriat până în 2019 când a devenit director artistic la târgul de fotografie UNSEEN din Amsterdam. În ultimii ani, Marina a fost Director Fondator al Fotografiska Berlin și a stabilit viziunea artistică, strategia instituțională și identitatea publică ale muzeului. Influențată de moștenirea post-iugoslavă și balcanică, practica sa curatorială abordează teme precum feminismul, identitatea, genul, drepturile omului și justiția socială, politicile corpului, reprezentarea digitală și impactul sociocultural al spațiului cibernetic, integrând perspective non-occidentale și punând în centru voci africane, asiatice, latino-americane, indigene și diasporice, pentru a construi punți între contexte culturale diverse și viitoruri imaginate, la intersecția dintre artă, știință, spiritualitate și tehnologie. În presă: https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/produs-de-radio-romania/curatoarea-marina-paulenka-intotdeauna-atunci-cand-creez-si-construiesc-noi-institutii-si-programe-ma-gandesc-la-comunitate-si-la-oameni-pentru-ca-pentru-mine-arta-este-pentru-toti-nu-doar-pentru-cei-din-lumea-artistica-id53315.html

"Doom Mood" Artiști: Toma Hurduc și Giulia Mangione Curatoare: Angelica Maria și Matilda Ardeleanu februarie - martie 2025 Despre expoziție: Giulia Mangione și Toma Hurduc examinează fricile existențiale și modul în care aceste anxietăți modelează identitățile individuale și legăturile comunitare. Proiectele lor se confruntă cu ideea unui colaps iminent, fie că este vorba de drumul lent către dezastru sau de eroziunea neobservată a realității, ambele strâns legate de amenințarea crescândă a schimbărilor climatice. Despre artiști: Giulia Mangione (n. 1987, Italia) este o artistă vizuală italiană stabilită în Oslo, Norvegia, care lucrează cu fotografie, film și scris. Cu studii în Literatură Comparată la Goldsmiths University of London, Arte Frumoase la Academia de Artă din Bergen și Advanced Visual Storytelling la Danish School of Media and Journalism, ea a publicat prima sa carte, „Halfway Mountain”, în 2018, la The Photographers’ Gallery din Londra. Cartea a fost selectată pentru Prix du Livre la Les Rencontres d’Arles și nominalizată la MACK First Book Award. Toma Hurduc (n. 2001, România) este un fotograf documentar care lucrează în București. Atenția sa este direcționată către reprezentarea comunităților și mișcărilor underground locale, față de care se simte strâns legat. În prezent, narațiunile sale sunt adesea construite pe baza experienței personale și a relației cu subiectul, astfel încât adevărul factual este frecvent împletit cu adevărul meta, imaginativ, având ca scop chestionarea percepției umane asupra realității, a angoasei, anxietății, efemerității și a modului în care se construiește memoria. Având o formare academică în cinematografie, Toma este foarte interesat de felul în care lumina formează imagini și alege să lucreze regulat cu film alb-negru de 35mm, pentru a reda absurdul pe care îl percepe în viața de zi cu zi. În presă: https://www.scena9.ro/article/doom-mood-giulia-mangione-toma-hurduc-fotografii-cdrf https://curatorial.ro/arta/interviu-giulia-mangione-si-profetiile-despre-sfarsitul-lumii/ https://www.iqads.ro/articol/70956/angelica-maria-uneori-este-util-sa-privim-anumite-probleme-dintr-o-perspectiva https://nextgenart.fundatia-amfiteatru.ro/en/opening-of-the-doom-mood-exhibition-at-nitja-lillestrom/

FÂNTÂNILE OLTENIEI. Arhivă și contemporaneitate Expoziția este semnată de fotografii documentariști Cristian Bassa și Dorian Delureanu, iar cercetarea antropologică este realizată de Ana-Cristina Irian, cu contribuții etnografice din partea Roxanei Deca. Conceptul expozițional este realizat de Ana-Cristina Irian și Roxana Deca. Despre expoziție: Expoziția reunește fotografii de arhivă din patrimoniul Muzeului Olteniei și imagini contemporane realizate în cadrul proiectului independent „Fântânile Olteniei”, desfășurat de echipa Omnia Photo începând cu anul 2016. Proiectul urmărește cartografierea și documentarea fântânilor de uz comunitar din regiunea Olteniei, ca structuri vernaculare esențiale pentru viața rurală și memoria colectivă. Publicul va putea vedea, în premieră, materiale fotografice analogice alb-negru și fișe de arhivă din perioada 1950–1970, realizate în cadrul campaniilor de cercetare etnografică, alături de imagini din anii 1930 și de fotografii contemporane realizate pe film și în format digital. Sunt documentate fântâni cu cumpănă, cu roată, structuri din lemn sau piatră, dar și contexte de utilizare comunitară, de la fântâni de hotar sau de răscruce până la ansambluri încă funcționale. „Fântânile Olteniei” propune o reflecție asupra continuității fragile dintre trecut și prezent și asupra rolului fotografiei ca instrument documentar, istoric și artistic, capabil să conserve și să transmită memoria unor structuri aparent marginale, dar esențiale pentru istoria tăcută a comunităților rurale. Tata și cu tata lui tata - Note de teren despre fântâni, oameni și locuri din Oltenia (text Cristina Irian), fragment /demult, apa/ Fântânile comunitare fac parte din categoria ansamblurilor vernaculare a căror formă s-a adaptat în timp la noi funcții, datorită elasticității straturilor componente. Oamenii au acționat și acționează diferit asupra componentelor fântânii în funcție de nevoile lor și de contextul socio-economic în care trăiesc, însă, oricât de intensă ar fi acțiunea umană, construcția rezistă, continuând să învețe să existe (S. Brand, 1994). "Demult, demult erau fântâni de lemn, erau făcute așa cum erau și casele, apoi acelea au dispărut și au venit cele cu tuburi. Era unul, Chitilică, și avea o macara și 2 -3 tuburi, și, cum apărea apa, punea tuburile (...) izvoarele erau ca sonda. Nu mai există nici Chitilică, nici copiii lui. (...) Eu am lucrat la întreprindere și am făcut instalație pentru fântână, am lucrat 4 familii. Acum câțiva ani au furat postamentul. (…) Acum nu se mai construiește nimic, s-a tras apă." Echipa de proiect Cristian BASSA (http://bassa.ro/) este fotograf, designer, editor și pasionat de volume de fotografie. Cristian a inițiat și desfășurat patru proiecte de fotografie în scopuri sociale pentru organizații caritabile, inițiative care au fost finalizate și cu expoziții personale sau albume foto, este co-organizator al Romanian PhotoBook Award, al festivalului Bucharest Photo Week, autor a două volume de cercetare fotografică documentară „Beautiful Sunrise” și „Forward March”. În perioada 2016-2025 a realizat activități de documentare vizuală a fântânilor din Oltenia împreună cu Dorian Delureanu, trei albume foto și două expoziții cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și al Muzeului Olteniei. Dorian DELUREANU (omnia.photo) este fotograf și curator preocupat de promovarea arhivelor fotografice din comunități din Oltenia. A fotografiat în perioada 1993-2000 spectacolele Teatrului Național din Craiova; a curatoriat numeroase expoziții de fotografie istorică, a realizat șase expoziții personale, iar fotografii de ale sale fac parte din colecția World Press Photo Foundation. A coordonat expozițiile și publicarea albumelor fotografului craiovean Victor Boldâr: „07.05.75/ Impresii - Henri Cartier Bresson în Oltenia” și „Victor Boldâr- Fotograful peliculei de cursă lungă”. Împreună cu Cristian Bassa documentează vizual fântâni vechi din Oltenia din 2016. Dorian este autorul albumului fotografic „09.05.98 – ORESTIA – O repetiție cu Silviu Purcărete” (2024). Dr. Ana - Cristina IRIAN (omnia.photo) este cercetător în domeniul artelor vizuale, curator și artist care lucrează cu colecții, arhive fotografice și material multimedia. Cristina desfășoară proiecte care includ documentarea vizuală, identificarea, recuperarea și promovarea patrimoniului cultural în România. Printre proiectele la care a colaborat se numără: „Dacia 50” – o etnografie a autoturismul Dacia la 50 de ani, „Fântânile Olteniei” – o cartografiere a fântânilor comunitare, „Arhive poVestite” – recuperare și promovare a unor arhive fotografice private. Cea mai recentă lucrare artistică realizată, Titanii (și verdele care dispare), a fost prezentă în 2025 la Chester Photo Festival, Marea Britanie, respectiv la BUNA Forum Contemporary Art Festival, Bulgaria. Ana-Cristina a expus în peste 50 de expoziții, în România și internațional, este membră FUTURES și a Uniunii Artiștilor Plastici din România. De asemenea, este autoarea volumelor „Colecții și arhive fotografice azi, în lumea digitală” (2022); „Producția de spațiu și viața socială a lucrărilor de artă în stradă” (2024), publicate de editura Tritonic. Dr. Roxana DECA este muzeograf, specialist în etnografie, expert în port popular din Oltenia, membru CNSPCI – Min. Culturii (2019-2021), a documentat dosarul UNESCO „Arta cămășii cu altiță – element de identitate în România și Rep. Moldova”, este coordonator al grupului de monitorizare națională a elementului UNESCO „Tehnici de țesere a scoarțelor în România și Republica Moldova”, este membru în grupuri de monitorizare națională din 2020 – până în prezent. Roxana a desfășurat cercetări de teren și a contribuit la realizarea fișelor naționale de patrimoniu pentru înscrierea în Registrul Național de Inventar, curator a numeroase expoziții tematice în țară și în străinătate (Franța, Grecia). Roxana a contribuit la cercetarea de teren desfășurată în Bobicești, Olt în cadrul inițiativei „Fântânile Sudului”. Vernisajul a fost pe 2 aprilie 2026, ora 19:00.

"Seamless" Artist: Andrei Păcuraru (PAC) Curator: Natan Dvir aprilie - mai 2024 Despre expoziție: Andrei Păcuraru se află într-o călătorie continuă către limitele a ceea ce considerăm (sau vedem ca) uman. Cu referințe la principiile Bauhaus și precizia tehnică și estetică a lui Andreas Feininger, Păcuraru invită privitorul într-un tărâm în care artificialul devine aproape organic. Imaginile sale stranii și futuristice nu încearcă să prezinte esența experienției umane, nici să dea un sens eteric sau metafizic lumii, ci mai degrabă explorează limitele percepției noastre. Fotografiile manechinelor asemănătoare oamenilor, prin studii atente ale luminii și umbrei, ale texturii și formei, evocă un sentiment de neliniște, obligând privitorii să-și confrunte percepțiile despre umanitate și imitațiile acesteia. Pe fundalul unui peisaj vizual tot mai dominat de inteligența artificială, nu poți să nu te întrebi cum sunt create imaginile pe care le vedem și dacă ceea ce vedem este real. În aprecierea puterii durabile a mediului, Păcuraru rămâne dedicat fotografiei tradiționale, examinează cu meticulozitate subiecte lipsite de prezență umană, elimină orice senzație de perspectivă și provoacă înțelegerea noastră asupra mediului în sine. În „Seamless”, el ne invită să privim dincolo de suprafață, să distingem cusăturile dintre realitate și iluzie și să contemplăm esența a ceea ce înseamnă să fii om. Despre artist și curator: Andrei Păcuraru (PAC) este fotograf de peste 15 ani, lector și membru al Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane și parte din echipa de bază a CdRF. Expert în arta fotografică, Andrei are o înclinație aparte pentru tehnică fotografică și compoziție. Lucrările sale au fost expuse atât în România cât și în afara țării și este custodele Colecției PAC, o arhivă personală începută în 2006 care conține peste 10.000 de fotografii nepublicate. Curatorul Natan Dvir este educator și fotograf documentar conceptual care se concentrează pe aspectele umane ale problemelor culturale, sociale și politice. A absolvit un MBA la Universitatea din Tel Aviv și Masteratul în fotografie de la Școala de Arte Vizuale (NY), după care a devenit membru adjunct al facultății la Centrul Internațional de Fotografie (ICP). În presă: https://curatorial.ro/societate/broken-borders-si-seamless-finisaj-si-artist-talk-la-centrul-de-resurse-in-fotografie/ https://omiedesemne.ro/opening-broken-borders-seamless/ https://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/expozitiile-broken-borders-si-seamless-se-apropie-de-final-965041.html

„#mili-eu: Ileana, bunica domnului B. Fotografie de familie țesută în milieu” Artiști: Ana-Cristina Irian și Cristian Bassa decembrie 2023 - februarie 2024 Despre expoziție: Expoziția aduce împreună priviri feminine și masculine prin țeserea fotografiilor de arhivă realizate de soțul și nepotul Ilenei, bunica domnului B., în milieurile create de ea. Scopul acestui demers experimental îl constituie încercarea de a înțelege și de a exemplifica modul în care obiecte personale fragile sunt și pot fi folosite pentru a comunica, a păstra amintiri și a provoca narațiuni vizuale în contexte interpersonale. Povestea a început cu un apel telefonic primit în 2021, o conversație despre sacoșa cu milieuri a Ilenei. Colecționarul a povestit despre existența acestor mici și fragile lucruri, cât și despre dorința de a le activa într-un fel în jurul bunicii care le crease. Despre artiști: Ana-Cristina Irian este research-based artist, cercetătoare în arte vizuale și curatoare, lucrând cu colecții, arhive fotografice și materiale multimedia. Practica sa artistică, ghidată de motto-ul “No one left behind”, pune accent pe obiecte ale memoriei, integrând material fotografic în lucrări de artă contemporană. Lucrările ei investighează modul în care memoria personală și colectivă este modelată prin imagini, cultură materială și transformări spațiale, adesea prin metode participative și de recuperare a arhivelor. A studiat sociologia la Trento și Regensburg, antropologia vizuală la București și Perugia, și deține un doctorat în arte vizuale (UNArte). Cristian Bassa este fotograf, designer, editor și colecționar pasionat de cărți de fotografie. A inițiat și coordonat patru proiecte fotografice cu impact social pentru organizații caritabile, concretizate în expoziții personale și albume publicate. Este co-organizator al festivalului Bucharest Photo Week și autorul a două volume de fotografie documentară: “Beautiful Sunrise” și “Forward March”. Între 2016 și 2024, a colaborat cu Dorian Delureanu la documentarea vizuală a fântânilor tradiționale din Oltenia, proiect concretizat în trei albume și două expoziții, sprijinite de Muzeul Țăranului Român și Muzeul Olteniei. Proiectul a fost premiat la Premiile Naționale pentru Arte Vizuale din 2024. Împreună, Cristina și Cristian dezvoltă instalații artistice și documentare axate pe memorie, patrimoniu vernacular și istorii împărtășite, aflate la intersecția dintre cercetare și expresie vizuală. OMNIA PHOTO (omnia.photo) este o asociație culturală și editură din România, dedicată fotografiei contemporane și albumelor de artă vizuală experimentală. Misiunea sa principală este promovarea artelor vizuale, cu un accent deosebit pe fotografia românească, atât contemporană, cât și istorică. În presă: https://propagarta.ro/interviuri-acasa-la-in-atelier-la/peopleofgeorge/cristina-iran-mi-am-adus-aminte-de-razboiul-de-tesut-si-am-decis-sa-incerc-sa-folosesc-fotografia-ca-fir-narativ-tesut-intr-un-milieu-obiect-a-carui-forma-a-fost-deja-creata-de-o-alta-mana-intr https://curatorial.ro/arta/interviu-milieul-dialog-intre-persoane-din-generatii-si-comunitati-diferite/ https://omnia.photo/2024/03/19/mili-eu-ileana-bunica-domnului-b-mili-eu-ileana-mr-bs-grandmother/

“Backseat Taxi Napping” Artist: Toma Hurduc Curator: Sorin Florea octombrie - noiembrie 2023 Despre expoziție: Backseat Taxi Napping, prima expoziție a lui Toma Hurduc, cuprinde fotografii curatoriate dintr-un corp impresionant de lucrări care se întind pe mai mulți ani de documentare a vieții de noapte din București. Este o expoziție profund personală, întrucât Toma Hurduc se prezintă prin imagini ale altora – prieteni, șoferi de taxi, oameni aleși aleatoriu care se întâmplă să fie în aceeași situație cu el. Expoziția e ca un poem scris de Iggy Pop în anii ’70 și amintește de un fel de adolescență omniprezentă, de vulnerabilitatea libertății și a experimentării și de suișurile și coborâșurile unei comunități. Despre artist: Toma Hurduc (n. 2001, România) este un fotograf documentar care lucrează în București. Atenția sa este direcționată către reprezentarea comunităților și mișcărilor underground locale, față de care se simte strâns legat. În prezent, narațiunile sale sunt adesea construite pe baza experienței personale și a relației cu subiectul, astfel încât adevărul factual este frecvent împletit cu adevărul meta, imaginativ, având ca scop chestionarea percepției umane asupra realității, a angoasei, anxietății, efemerității și a modului în care se construiește memoria. Având o formare academică în cinematografie, Toma este foarte interesat de felul în care lumina formează imagini și alege să lucreze regulat cu film alb-negru de 35mm, pentru a reda absurdul pe care îl percepe în viața de zi cu zi. În presă: https://propagarta.ro/interviuri-acasa-la-in-atelier-la/peopleofgeorge/toma-hurduc-cred-ca-fotografia-are-si-rolul-de-a-provoca-reactii-dar-nu-doar-la-nivelul-privitorului-care-priveste-o-imagine-ci-si-din-partea-celor-fotografiati/

"Habitat: Infraroșu" Artist: Alex Busuioceanu Curatoare: Ioana Marinescu 23 ianuarie - 10 februarie 2026 Despre expoziție: „HABITAT: Infraroșu” este solo showul lui Alex Busuioceanu, o expoziție capsulă care concentrează interesul acestuia pentru natura sălbatică, folosind tehnica fotografiei în infraroșu. Selecția prezintă o versiune personală a unui proiect mai amplu, desfășurat în perioada mai-octombrie 2025, timp în care fotograful și Rangerii Urbani ai Parcului Natural București au expolorat ariile sălbatice ale orașului. O selecție diferită, dar cu o interare amplă a început la finalul lui 2025, când imagini coplementare proiectului au fost expuse la Cărturești Carusel și la Muzeul Muncipal Călărași. Expoziția de față propune un mod diferit de a privi natura urbană: nu ca pe un fundal marginal sau un accident al orașului, ci ca pe un habitat activ, aflat într-o stare de echilibru fragil.Prin intermediul tehnicii infraroșu, Busuioceanu nu documentează pur și simplu aceste spații, ci le încapsulează ca pe niște posibile relicve ale prezentului, imagini destinate unui viitor incert, în care relația dintre om, arhitectură și mediu rămâne deschisă și vulnerabilă. În multe dintre cadre, arhitectura urbană apare într-o formă funcțională și laconică, dar totodată decrepită și fragmentată, semn al unor structuri a căror funcție s-a încheiat. În contrapondere, din alte imagini răsar noi straturi ale orașului, cu forța și rapiditatea vegetației invazive, care ocupă, recuperează și reconfigurează spațiul. Subiecții umani sunt surprinși din spate, așa cum se întâmplă în imaginea cuplului dintr-un peisaj apocaliptic și solitar de lângă Lacul Morii. La fel cum animalele se feresc instinctiv să fie văzute, și oamenii par să adopte aceeași discreție în spații precum Petricani, Valea Saulei sau Dobroiești zone aflate la marginea vizibilului urban, unde prezența este mereu provizorie. În mod similar, lebăda își afundă capul în apă, iar privirea ei nu se îndreaptă spre exterior, ci sondează adâncurile, orientându-se spre un spațiu inaccesibil privirii imediate. Astfel, refuzul privirii devine un gest comun, care traversează umanul și non-umanul, marcând adaptarea la un habitat în care expunerea presupune vulnerabilitate, iar vizibilitatea nu mai este o garanție a controlului. Alex Busuioceanu devine doar un martor discret al acestor scene. În absența unor repere clare care ar putea anima sau umaniza scena, privitorul este invitat să-și construiască propriile puncte de orientare și să-și caute propriul loc într-un peisaj aparent dezolant, definit mai degrabă prin ceea ce lipsește decât prin ceea ce se arată. Selecția funcționează însă pe baza dublei priviri a artistului: orientată și spre exterior și spre interior, aproape simultan. Pe de o parte, este o cercetare atentă a peisajului, a vegetației și a structurilor care supraviețuiesc în țesutul urban; pe de altă parte, este un proces de introspecție și de ajustare a propriei sensibilități artistice, care începe cu artistul însuși. Peisajul devine astfel nu doar un obiect de studiu, ci și un instrument de auto-investigare, un parcurs personal de devenire și clarificare a propriei narațiuni vizuale. Această intervenție subtilă creează o tensiune constantă între real și posibil, între documentarea unui spațiu concret și construirea unei estetici personale. „HABITAT: Infraroșu” se situează astfel la granița dintre investigație documentară și interpretare artistică, propunând o reflecție deschisă asupra felului în care privim, reprezentăm și ne raportăm la natura din interiorul orașului. Despre artist: Format ca muzician clasic, Alexandru Busuioceanu a evadat din rigoarea metronomului prin vizorul aparatului de fotografiat. Încă de acum 17 ani, fotografia a devenit meseria lui, un drum care a început editorial și care s-a extins odată cu interesul său pentru oameni, povești și proiecte cu impact social. Ca profesionist al imaginii, caută să-și mențină creativitatea abordând tehnici și teme noi. Ca artist, Busuoiceanu caută să suprapună posibilitățile inifinte pe care le oferă fotografia, unei sfere de sensibilitate ghidată de o formă echilibrată între raționalitate și afect. Despre curatoare: Ioana Marinescu trăiește în București este istoric de artă și curatoare. Și-a finalizat doctoratul la Universitatea Națională de Arte din București în 2022, având ca temă biografiile cuplurilor de artiști. Din 2008, a lucrat în galerii de artă, dezvoltând o pasiune puternică pentru arta contemporană. În prezent, este curatoare la Muzeul Hărților, unde expertiza sa în istoria artei și arta contemporană contribuie la apropierea publicului de artiști,îmbogățind misiunea muzeului. În presă: https://e-zeppelin.ro/habitat-infrarosu/

"Lingua Matrimonia Study No. 17" Artistă: Eliza Lupu Curator: Sorin Florea martie - aprilie 2025 Despre expoziție: „Lingua Matrimonia Study No. 17” reprezintă o piesă unică într-un proces artistic continuu, în care fiecare lucrare este un fragment dintr-o căutare universală și spirituală. Eliza Lupu explorează corpul uman prin obiectivul camerei, surprinzând puritatea, impuritatea și ciudățenia realității. Despre artistă: Arta Elizei Lupu abordează corpul atât ca simbol, cât și ca arhivă a memoriei, dincolo de gândirea conștientă. Temele de bază ale lucrărilor sale includ sexualitatea, intimitatea și iubirea, iar peisajele naturale devin extensii ale corpului, unde fizicul și spiritualul se intersectează. În presă: https://propagarta.ro/events/lingua-matrimonia-study-no-17/

"КИО / KIO" Artistă: Andreea Ilie Curator: Sorin Florea aprilie - mai 2025 Despre expoziție: Circul sovietic nu a fost doar o formă de divertisment, ci un fenomen cultural profund – unul care a depășit diviziunile sociale și economice, unind comunități printr-un spectacol comun. Proiectul КИО / KIO examinează semnificația arhitecturală, artistică și socio-politică a clădirilor de circ sovietice, investigând rolul acestora ca instrumente ale identității colective și coeziunii ideologice.Instalația este o explorare a puterii spațiilor comune, reconsiderând circul nu doar ca pe o relicvă a trecutului, ci ca pe un simbol rezonant al experienței colective și al memoriei culturale. Despre artistă: Andreea Ilie (n. 2001) este o artistă vizuală care se inspiră din legătura inerentă dintre arhitectură și psihicul uman. Lucrările sale surprind esența clădirilor sociale și a spațiilor comune, subliniind influența lor profundă asupra individului modern. Prin lucrările sale, ea încearcă să dezvăluie adevăratul scop al acestor spații și să sublinieze importanța vitală a experiențelor colective, combătând sentimentul profund de alienare care poate pătrunde în viața noastră atunci când ne simțim deconectați de noi înșine și de ceilalți.

"I HATE L.A" Artist: Andrei Mîndru Curator: Sorin Florea iunie - iulie 2024 Despre expoziție: “Returning as a stranger to a once imagined home.” În perioada în care Andrei Mîndru a locuit în Los Angeles, primele șase luni fără mașină au fost marcate de așteptarea interminabilă a autobuzelor și drumuri lungi către metrou, însă obținerea permisului de conducere și achiziționarea primei mașini i-au transformat complet experiența, oferindu-i libertatea de a explora orașul într-un complet alt mod. Fotografiind din mașină cu diverse camere (Olympus Mju2,Ricoh Gr1 și Nikon F501), Mîndru a surprins momente autentice și dinamice ale vieții cotidiene, trecând de la poze color, care reflectau lumina și strălucirea faimoasă a LA-ului, la imagini alb-negru, cu contrast puternic, fiecare fotografie devenind o poveste vizuală profundă a orașului și a locuitorilor săi. Despre artist: Născut în 1988 în îmbrățișarea tăcută a Bucovinei, Mîndru este mai mult decât doar un regizor de film – este un povestitor care surprinde sufletul cotidianului. Călătoria sa a început cu o cameră în mână, documentând frumusețea nefiltrată a vieții prin două decenii de fotografiere point-and-shoot. După ce s-a format la școala de film din Los Angeles, nu a învățat doar să facă filme; a stăpânit arta de a te face să le simți. Opera lui Mîndru dansează pe linia fină dintre atracția comercială și profunzimea artistică. Sunt priviri brute, intime, uneori neliniştitoare în experienţa umană. Fie că este un moment de râs, o șoaptă de vulnerabilitate sau o sc o scenă care zăbovește în umbră, obiectivul lui Mîndru surprinde totul. În presă: https://www.iqads.ro/articol/54358/regizor-in-30-sec-andrei-mindru-o-poveste-buna-bate-orice-artificiu