top of page

CdRF - din culise



Walk & Shoot a pornit inițial ca un atelier de explorare a istoriilor Bucureștiului. La vremea aceea (final de 2016) nu ne gândeam că vom face vreodată ceva în industria foto; doar voiam să plimbăm oamenii prin locuri mai mult sau mai puțin ascunse din oraș și să ii facem conștienți de ele. Cumva, prin lentila unui aparat foto, ajungi să vezi detalii pe care altfel le-ai rata, așa că am spus că elementul de “shoot” poate ajuta misiunea noastră.


În timp am ajuns să cunoaștem fotografi, să fim expuși la fotografie și să apreciem din ce în ce mai mult rolul și rostul fotografiei. De la coordonatorii foto la participanți, fiecare ne-a învățat câte ceva. Și uite așa, dintr-un atelier de explorare urbană am început să gândim un altfel de produs care să îmbine o experiență de învățare, cu una de networking și cu distracția. 2018 a fost momentul de cotitură în care am trecut la Walk & Shoot, ateliere foto specializate pe genuri de fotografie. Un imbold puternic în acea direcție au fost și primele noastre colaborări cu Cornel (Lazia) și cu Adi (Bulboacă), dar și o sesiune foto out of the box cu István Téglás, în urma cărora au ieșit niște ateliere minunate, dar care nu erau neapărat fostele Walk & Shoot-uri de luat la pas orașul și povestit despre oameni și clădiri.


Pandemia ne-a prins dorindu-ne să facem mai mult. Walk & Shoot era drăguț, dar cumva devenise insuficient. Nici cu numele brandului nu mai rezonam. După multe discuții printre task-uri uzuale de lockdown gen gătit, supravegheat copilul la școală on-line sau ședințe de birou pe zoom am conturat un centru de resurse în fotografie, un spațiu destinat fotografului, care creează resurse și oportunități pentru fotograf. Apoi s-a deschis un apel de finanțare pe Programul Ro-Cultura pentru antreprenoriat cultural și am știut că ar fi o oportunitate bună pentru primii pași ai acestui viitor centru. Aveam în minte un slogan copiat de “Probably the best photography center in the world”. Am făcut brainstorming cu partenerul nostru din Norvegia, Morten Bruun, am făcut o schiță, am explorat multiple variante de dezvoltare a acestui centru; și am scris o cerere de finanțare în două zile.


Fast forward spre zilele noastre, finanțare luată și timpul serios de treabă. Olga (Abramescu) și Alex (Molovata) au fost oamenii de bază în trecerea de la concept la plan serios de lucru - inițial, variante complexe desenate cu carioci pe foi de flipchart și apoi exceluri; nenumărate variante de nume și multe discuții pe misiune și valori. Am hotărât că fotograful rămâne în centrul centrului (repetiție voită). Am hotărât că vrem și noi cum am văzut la norvegieni - o grupare puternică a fotografilor și unitate în acțiune. Am despicat firul în 14 cu fiecare dintre foștii coordonatori Walk & Shoot și am gândit fiecare produs ca un răspuns la niște nevoi reale. Eu consider că educația este una dintre cele mai importante baze; de aceea CdRF pune mult accent pe educație printr-un program foarte atent gândit, care îmbină mai multe tipuri de ateliere și cursuri. Așa am creat CURSUL, adică un curs acreditat cu diplomă recunoscută la nivel UE, de 180 de ore (practic cât un curs universitar) unde toată materia e treabă serioasă și nu îți dăm răspunsurile la grile înainte de examen. Pentru că degeaba știi multe dacă nu știi să le predai ne-am și școlit; mai întâi în București într-un training intensiv de ToT (train the trainer) și apoi la Oslo în alt training de pedagogie.


Am discutat de mai multe ori cu Cornel și cu Andrei (Păcuraru) despre ideea de experiment - cum putem da un imbold spre creativitate; cum putem diminua frica de eșec. Până la urmă, cum putem face astfel încât să inovăm și să înaintăm? Așa s-a născut marțea de experiment. Este, poate, CdRF rezumat în câteva ore. O invitație la creativitate, dar pentru a te juca trebuie să stăpânești bine regulile și teoria. Silviu (Gheție) ne-a propus mindfulness și mi-a plăcut idea de mindfulness prin fotografie; cumva am rămas cu acest principiu în minte pe care l-aș rezuma “ca să faci fotografii conștiente trebuie să fie tu conștient de tine și de ce vrei să faci”. Toate astea îmi amintesc și de discuțiile mele cu Cristi (Crisbășan) care îmi tot zicea că fotografia se crează înainte să apeși pe buton. Și uite așa, am încălecat pe o șa și CdRF.


Vă las cu câteva imagini din acest an de facere a Centrului de Resurse în Fotografie.


Andreea





Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro



Comments


bottom of page