top of page

INTRO ÎN ESTETICĂ ÎN FOTOGRAFIE

Un atelier coordonat de Adi Bulboacă despre găsirea stilului personal în fotografie Nivel recomandat: începători și intermediari #isthisafestival?

INTRO ÎN ESTETICĂ ÎN FOTOGRAFIE
INTRO ÎN ESTETICĂ ÎN FOTOGRAFIE

Data și locul

31 aug. 2023, 18:00 – 21:00

Sediul CdRF, Strada Popa Tatu 68, București, România

Detalii

Cu toții facem fotografii – unii ca plăcere, alții ca jurnal vizual cu amintiri, alții profesional. Ceea ce ne dorim însă este ca acele fotografii să ne reprezinte pe noi – cum vedem, ce simțim, ce vrem să transmitem. Aici intră în discuție găsirea stilului personal; acel ceva care ne face fotografiile recognoscibile și direct atribuibile nouă. Adi Bulboacă te va ghida în acest proces de a începe să îți definești stilul personal. Poate fi cromatica, poate fi un anumit punct de vedere sau poate fi o percepție generală pe care o transmiți. Acest atelier este pentru tine dacă simți că fotografiile tale arată ca multe alte fotografii pe care le vezi, dacă ești blocat/ blocată în reguli fotografice și nu mai știi ce e bine și ce nu sau pur și simplu dacă vrei un strop de inspirație artistică de la unul dintre cei mai inspiraționali fotografi ai noștri. Avem doar 10 locuri disponibile. După atelier te invităm să rămâi în grădina noastră la un suc și o discuție.

Adi Bulboacă fotografiază artiști și artiste, spectacole, trenuri, gări și momente care evocă emoții; este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de teatru din România. Vezi câte un Bulboacă aproape de fiecare dată când te uiți la afișe cu spectacole de teatru. A început prin a-și fotografia colegii actori de generație și a continuat până a depășit mia de spectacole de teatru, dans și performance fotografiate. De mulți ani deja este fotograf oficial al mai multor festivaluri de teatru, al festivalului TIFF sau al evenimentelor culturale din România. În ultima vreme și-a descoperit pasiunea pentru alergat și când nu fotografiază, se pregătește sau participă la maratoane. Adi este genul de fotograf pentru care nici un sacrificiu nu e prea mare, în sensul în care, dacă se află într-un loc nou, renunța la activități precum socializare sau somn pentru a explora cu camera în mână. Consideră că rolul lui este de a da înapoi comunității și crede sincer în importanța rolului profesorului, îndrumătorului, mentorului. Adi s-a alăturat cu entuziasm centrului și îl veți putea întâlni la CdRF la cursuri și ateliere, dar și pe la evenimentele noastre.

„Is this a fest?”/ Zilele fotografiei în București este primul festival sub egida CdRF. Prima parte a festivalului este dedicată educaționalului printr-o serie de ateliere de introducere în fotografie. Avem așa:

28 august – Intro în compoziție cu Andrei Păcuraru

29 august – Intro în fotografia de produs cu telefonul cu Sorin Florea

30 august – Intro în fotografia de portret cu Cornel Lazia

31 august – Intro în estetică cu Adi Bulboacă

În a doua parte a evenimentului aducem artisticul și profesionalul în centru. Pe 1 septembrie vă invităm la două vernisaje în spațiul nostru, pe 2 septembrie avem portofolio review cu profesioniști din advertising, iar pe 3 septembrie avem un alt portofolio review unde îți poți alege reviewerul după nevoile tale, masterclass și artist talks. La final, în seara de 3 septembrie te invităm la evenimentul de închidere.

„Is this a fest?” este posibil datorită proiectului „Centru de Resurse în Fotografie” finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Bilete

  • Atl. Adi Bulboacă 31.08.2023

    200,00 RON
    Tax: TVA included
    Epuizat

Nu mai sunt bilete la acest eveniment.

Distribuie evenimentul

bottom of page